joi, 3 noiembrie 2011

Cartea Rosie -C.G.Jung

La începutul cartii, Jung îsi regaseste sufletul si porneste apoi într-o secventa de aventuri fantastice, care alcatuiesc naratiunea ulterioara. Realizeaza ca pâna atunci a servit spiritul vremii, caracterizat prin utilitate si valoare. Pe lânga acesta, exista un spirit al profunzimilor, care conducea la lucrurile ce tineau de suflet. În termenii amintirilor biografice de mai târziu ale lui Jung, spiritul vremii corespunde personalitatii nr. 1 si spiritul profunzimilor corespunde personalitatii nr. 2. Prin urmare, aceasta perioada poate fi vazuta ca o întoarcere la valorile personalitatii nr. 2.

Cu toate ca se stie de peste 80 de ani de existenta ei, Cartea Rosie nu a fost niciodata publicata si nici nu a fost pusa la dispozitie publicului jungian larg, discipolilor si succesorilor lui Jung.

Publicarea Cartii Rosii ne da posibilitatea unei noi epoci în întelegerea scrierilor lui Jung. Ne ofera o deschidere unica spre modul în care si-a recuperat sufletul si a constituit o psihologie. Ar putea sa fie cea mai influenta scriere, nepublicata pâna în prezent, din istoria psihologiei.
Acest facsimil al Cartii Rosii reveleaza nu numai o minte extraordinara în actiune, ci si mâna unui înzestrat artist si caligraf. Presarate printre mai bine de doua sute de pagini ilustrate extrem de atragator, gasim picturi ale caror influente se întind din Europa, Orientul Mijlociu si Orientul Îndepartat, pâna la arta naiva a lumii noi.
Cartea Rosie este, precum Cartea orelor lucrata de mâna în Evul Mediu, unica. Atât în privinta locului ei în cadrul dezvoltarii lui Jung, cât si ca opera de arta, publicarea ei marcheaza o mare cotitura.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu